În secunda următoare aflării temei eseului, un conglomerat de idei, trimiteri şi experienţe trăite sau povestite a apărut într-un colţ al minţii mele încă neinvadate de noxele nepăsării, sper. Mi se înghesuie astfel, la porţile memoriei, sutele de locuri ,,plantate” cu gunoaie în loc de arbori, zecile de lacuri în care plutesc PET-uri în loc de peşti şi miile de maşini care sufocă zilnic respiraţia oamenilor. Simt că nu am aer, că s-a terminat tot oxigenul şi că plouă, ca într-un spot ecologist, cu uşi polari deasupra noastră.

            Dar ce spun eu simţ ecologic? Simţul ecologic în România zilelor noastre miroase puternic a gaze toxice şi a ţevi de eşapament. Şi oricât l-am odoriza cu campanii şi ONG-uri eco, tot rămân izul de păduri rase de pe faţa pământului şi straturile din ce în ce mai groase de ceaţa industrială de deasupra marilor oraşe. A vorbi despre ecologie românilor este, deocamdată, ca şi cum ai vorbi despre industria imobiliarelor de lux unui sinistrat. Imposibil, veţi spune. Şi totuşi, cei care au putere nu fac mai nimic ca să ne păstreze cerul curat deasupra capului. Politicienii îşi clamează simţul ecologic prin campanii electorale şi plantează panseluţe, în timp ce, în jurul Bucureştiului şi al marilor aglomeraţii urbane, gropile de gunoi ad-hoc acoperă kilometri întregi din scoarţă terestră şi din răsuflarea noastră. În timp ce ONG-rile  caută voluntari pentru a desfiinţa măcar o parte din gropile de gunoi ce populează periferiile oraşelor, se găsesc destui binevoitori fără educaţie, fără bun-simţ, fără instinct de conservare a speciei, care inaugurează altele, aruncând deşeurile la întâmplare. Efectul este previzibil: epuizarea tuturor resurselor neregenerabile, dispariţia biodiversităţii şi, implicit, dispariţia vieţii. Căci dacă este relativ uşor să ne imaginăm lumea fără o anumită specie de mamifere sau plante, nu este la fel de uşor să acceptăm o lume în care să nu mai putem respira, la figurat, dar, înspăimântător, mai ales la figurat!

Ajunşi astfel, nu peste mulţi ani, în faţa unor probleme care ar fi fost mult mai uşor de prevenit decât de rezolvat, vom începe inevitabil să învinuim ba marii producători de mase plastice şi ambalaje, ba posesorii de autovehicule poluante, ba autorităţile. Dar vina aparţine fiecăruia, ca individ, şi tuturor, ca specimene ale unei specii autodistructive. Ocupaţia noastră actuală este a aruncăm pisica moartă în curtea vecinului, pentru a nu polua atmosfera conştiinţei noastre. Nouă, adolescenţilor, mai ales, ne este uşor să ne disculpăm: nu avem ora de educaţie ecologică la şcoală, nu avem coşuri de gunoi la fiecare pas şi ne este greu să ne deplasăm cu hârtia/chiştocul câţiva paşi până la primul coş. Dar, cu siguranţă, mentalitatea noastră se va schimba voit/forţat peste câţiva ani şi când spun câţiva îi număr pe degete. E de aşteptat ca, în viitor, printre bârfele din colţul vesel al clasei, să auziţi ceva de genul: ,,Ai văzut, tu, ce BMW are X de la a XI-a C?” Şi răspunsul: ,,Vaaii, maşina ăluia porneşte şi te îneacă în gaze de eşapament. Oribil!”. Sau unul dintre cele mai frecvente subiecte, la o şuetă cu prietenele: ,,Mi se pare suuuper drăguţ tipul bruneţel de la clasa vecină!” ,,Da, dar am auzit că e on-line non-stop, nu mai închide şi el PC-ul acela! A mai scris şi pe blog că preferă băile cu spumă duşurilor scurte! Wow, ce non-eco!”

Să nu mai vorbim despre revistele, ziarele de scandal şi de paparazzi care nu vor mai urmări vedetele pentru a vedea cu cine ies prin cluburi, ci câte hârtii şi chiştoace aruncă pe lângă coşurile de gunoi, chestii care vor fi considerate total „un-cool”.

Astfel, cum face românul de obicei, că nu învaţă lucrurile bune de plăcere, ci de nevoie, va invăţa şi ecologia de nevoie, căci vom simţi că nu avem aer, că s-a terminat tot oxigenul şi că plouă, ca într-un spot ecologist, cu uşi polari deasupra noastră.

             

                                                                           Alexe Flavia Mihaela

                                                                             Clasa a XI-a C

                                                          Colegiul Naţional Mihai Eminescu,Buzău

                                                            Profesor coordonator: Mihaela Nicolae